Primul Război Mondial Shinobi (第一次忍界大戦, Daiichiji Ninkai Taisen) sau Războiul Mondial Shinobi (忍界大戦, Ninkai Taisen) a fost primul din marile războaie care au implicat majoritatea marilor sate ascunse și a țărilor. Există foarte puține arhive de încredere, dar experiențele din acest război au creat tactici care stau la baza strategiilor militare. Războiul s-a terminat printr-un armistițiu, dar doar după Cele Cinci Mari Țări au suferit pierderi mari. [1] Și chiar și așa, pacea a durat doar douăzeci de ani înainte ca Al Doilea Război Mondial Shinobi să înceapă.
Context[]
Războiul a început la scurt timp după ce sistemul cu un singur sat de shinobi pe țară a fost pus în practică de fondarea Konohagakure după Perioada de Război a Statelor. Pentru a încerca menținerea echilibrului de putere, Primul Hokage a împărțit bestiile cu cozi cu celelalte sate importante atunci când a început negocierile pentru pace. Totuși, asta nu a fost de ajuns pentru a preveni un război și e posibil ca asta să fii crescut ostilitățile între sate. [2] [3]
Efecte[]
Al Doilea Hokage a murit în acest război, în timp ce se lupta cu Forța Kinkaku, deoarece s-a folosit drept momeală pentru a le permite subordonaților săi să scape. Înainte să moară, el l-a ales pe Hiruzen Sarutobi pentru poziția de Al Treilea Hokage. [4]
Știați că...?[]
- Sfârșitul Primului Război Mondial Shinobi reflectă evenimentele ce s-au întâmplat după adevăratul Prim Război Mondial. Acesta s-a terminat printr-un armistițiu, iar după a fost semnat un tratat de pace. În plus, aproape toate statele din Europa au fost devastate într-un fel sau altul până ce războiul s-a terminat. La douăzeci de ani după semnarea tratatului de pace, Al Doilea Război Mondial a început.